La origini, creta este o roca sedimentara, moale, poroasa si de culoare alba, fiind compusa din calcit. Acest mineral este produs de-a lungul unei foarte lungi perioade de timp, in adancurile marii, provenind din acumularea de cochilii ale micro-organismelor sau a fosilelor din trecut.
In forma sa naturala, creta a fost utilizata inca din preistorie, ajutand la crearea primelor desene rupestre. Mai tarziu, artisti din diverse regiuni ale globului au folosit creta pentru a desena schite sau pentru a da contur picturilor. Unele schite au fost pastrate de-a lungul timpului, beneficiind de un tratament cu serlac (o rasina naturala, folosita la prepararea lacului). Forma sub care o cunoastem astazi a fost dezvoltata tot de artisti, care preferau un cilindru in favoarea bolovanilor de creta.
Acestia foloseau o metoda relativ simpla: creta naturala era bine macinata, apoi se adauga apa, argila (pentru legare) si diverse culori. Astfel, “coca” rezultata putea fi rulata cu usurinta in cilindri si apoi lasata la uscat. Cu toate ca anumite tipuri de creta aveau impuritati naturale, care le confereau culori diferite, artistii adaugau si pigmenti, pentru a obtine culori mai vii. De exemplu, carbunele era folosit pentru un negru mai profund, iar oxidul feric – pentru un rosu aprins.
In prezent, creta folosita in salile de clasa poate fi achizitionata sub forma de stick-uri subtiri, cu un diametru de 9mm si o lungime de 80mm. Aceasta metoda de a prezenta informatiile a fost folosita mult timp, datorita convenientei si a costurilor reduse. Cu toate acestea, creta nu era un standard in invatamant pana la inceputul secolului XIX, cand clasele au inceput sa primeasca din ce in ce mai multi elevi. In acele vremuri, alaturi de tabla mare din fata clasei, studentii tineri aveau si tablite individuale, folosite pentru practica. La acea vreme, hartia si cerneala erau inca scumpe, iar greselile nu puteau fi sterse cu usurinta, astfel ca doar studentii mai in varsta aveau acces la aceste instrumente de papetarie.
La inceputul secolului XX, au inceput sa apara primele table din materiale sintetice, care aveau o culoare verzuie. La origini, tabla de scris era neagra, fiind de fapt o bucata foarte mare de ardezie. Cat despre creta, si aceasta a evoluat, luand forme mai prietenoase. Daca, in trecut, creta era foarte sfaramicioasa, facand un nor de praf la fiecare folosire, la aproape un secol de la aparitia tablelor aceasta era mult imbunatatita. In unele tari, creta pentru tabla este chiar lacuita, pentru a nu se transfera pe degete.
Viitorul cretei
Unele persoane considera ca tabla de scris si creta sunt iesite din uz, si ca profesorii insista cu incapatanare sa foloseasca aceasta metoda invechita de comunicare a informatiilor. Cu toate acestea, un studiu care a comparat vechea tabla de scris cu metode inovatoare, precum proiectii video, a descoperit ca primele sunt mult mai interactive, ajutand studentii sa invete si sa retina mai usor.
Chiar si asa, exista multe noi forme de comunicare ce inlesnesc transmiterea informatiilor. Una dintre ele este tabla magnetica, un dispozitiv care functioneaza la fel ca vechea tabla de scris, fiind usor de folosit. O metoda eficienta, desi mai costisitoare, este tabla interactiva, care beneficiaza de un proiector cu imagini ce pot fi manipulate in timp real! Acestea sunt versatile si usor de folosit, iar materialele de curs pot fi prezentate prin diverse animatii grafice.
Cat despre viitorul cretei, multi sunt de acord ca, pentru multi ani de-acum incolo, va ramane instrumentul principal de transmitere a informatiilor in clase si sali de curs. Probabil, in timp, lucrurile se vor schimba, favorizand alte metode de comunicare, insa pentru moment, in majoritatea scolilor de pe glob, inca mai putem intalni o tabla de scris, alaturi de nelipsita creta!
